Încă din copilărie am auzit  că doar fetele plâng. Băieții nu plâng, pentru că plânsul este un semn de slăbiciune.  Prin urmare,  copiii cresc gândind că plânsul este un comportament de nedorit, mai ales dacă se petrece în fața cuiva. De aceea, cele mai multe persoane  preferă să plângă singure, într-un loc retras, ca să nu îi vadă nimeni.  Acest comportament are drept rezultat interiorizarea emoțiilor.

Oamenii sunt fiinte sociale, care atunci cand nu își pot exterioriza emoțiile traiesc o erodare a propriei fiinte. Cu cât  păstrează mai mult timp  tăcerea asupra propriilor emoții, cu atât sunt mai ezitanți în a le lăsa totuși să iasă afară și să vorbească despre suferința, bucuria, confuzia din cu care se confrunta.

În timp, efectul blocajului emotional conduce la transformarea fiinţelor umane într-un fel de roboți, care deși pot actiona dezirabil, totuși, rămân cu un răspuns greu de formulat la întrebarea:  „de când nu mă mai simt fericit?”. Sinceri să fim, a nu mai observa ceea ce simtim nu este chiar ceea ce ne dorim să trăim. Avem , mai jos, câteva motive justificate  pentru a  împărtași  emoțiile ce însoțesc experiențele noastre de viață:

1.Emoțiile reflectă faptul că existăm, că suntem vii, că  simțim diferite lucruri  care dau sens vieții noastre, care ne ajută să ne căutăm mai mult pe noi înșine, să întărim valorile care ne animă existența.

2.A vorbi altora despre emoțiile noastre ne ajută să ni le cunoaștem.Este ca și cum în inima noastră se află zone neînţelese, care dacă am încerca să le descriem am afla multe lucruri despre nevoile noastre.

3.A vorbi altora despre emoțiile noastre ne poate ușura inima. „Am spus ce aveam pe inimă” este sintagma celor care reușesc să scape de presiunea unor momente mai dificile, mai greu de gestionat.

4.Atunci când simți că ceea ce spui cuiva despre tine  are un ințeteles pentru cel ce te ascultă,  îți dai seama că nu ești singur. A avea un suport, o ființă pe care să te sprijini, e un lucru care te ajută să mergi mai departe.

5.Exteriorizarea emoțiilor favorizează un control mai bun al acestora. Nimănui nu îi place să se lase controlat de cineva sau de ceva, cu atât mai puțin să se lase controlat de emoții.  Emoțiile influiențează felul în care gândim și acționăm, de aceea este important să avem capacitatea de a le gestiona într-un mod adecvat stilului de viață care dorim să îl ducem.

Argumentele de mai sus ne ajută să descoperim că da, este adevărat, și unii băieții plâng. La fel cum și unele fetele plâng. Si fac acest lucru impreuna cu cei care stiu si ei sa planga cu cei ce plang. Pentru ca plânsul este uneori ca o ploaie de primavara, care poate aduce un  nou început, o nouă viziune, o noua intensitate a existentei. Este o parte pozitiva a plansului. Uneori aduce vindecare sufletească.


Dacă dorești să faci o programare este foarte simplu. Sună la numerele de telefon afișate mai jos, trimite un email sau prezintă-te direct la adresa afișată.

  • Telefon:0240532049  0757050992 0740045963
  • Adresa:strada Slt. Gavrilov Corneliu, nr. 170, bloc A4, sc. B, parter, Tulcea, ROMANIA
  • Email:antoniatugui@yahoo.com

You may also like

Leave a Comment