Întotdeauna am alungat oamenii și dragostea este un fel de problemă pentru mine. Nu cred că sunt o persoană care ar putea fi iubită. Cred că are legătură cu felul în care am crescut și cu oamenii care m-au înconjurat și cu diferite lucruri negative care chiar m-au doborât. Și cred că mi-a fost cam forat în cap și așa mi-am spus asta de atunci și m-am făcut să cred.

~ A.M., cu un an înainte să-și ia viața ….

 

Trista realitate este că sinuciderea este imprevizibilă și nu știm niciodată pe cine va ademeni.  Sinuciderea nu discriminează și orice familie poate fi afectată. Dacă aveți copii adolescenţi  este posibil ca sinuciderea să fi atins viața lor într-un fel. Nu excludeţi în totalitate, gândindu-vă la faptul că  familia dvs. nu va fi afectată niciodată.

Statisticile actuale ne spun că băieții de 14-15 ani sunt cu cel mai mare risc de sinucidere, iar  fetele de 15 ani îi ajung din urmă. Această creștere a „morții prin sinucidere” pentru fetele din această categorie de vârstă este la un nivel istoric pentru prima dată în ultimii 75 de ani. 

Motivele care stau la baza sinuciderii sau tentativei de sinucidere ale unui adolescent sunt complexe. Și, din păcate, în societatea actuală, sinuciderea a devenit pur și simplu o altă opțiune  pentru adolescenți în timp ce se confruntă cu lumea din jurul lor. În anii precedenți, sinuciderea a fost privită ca ceva tabu, împreună cu tatuajele și copii născuți în afara căsătoriei, dar dacă ar fi să chestionați mulţi tineri de 18 ani,cu siguranţă ar putea să vă spună că s-au gândit la sinucidere și la ce tatuaj ar dori să-l facă fără prea mult efort. 

Sinuciderea a fost ceva ce făcea un copil exclus din grupul agreat pentru a scăpa de durerea pe care o simțea în viața sa. Dar cu obsesia culturii noastre pentru ocult și moarte, sinuciderea nu mai lovește doar cu un singur argument. A intrat în centrul culturii noastre și solicită ca adolescenții să privească la sinucidere ca la o opţiune. Atâta timp cât există un acces dezinhibat la rețelele sociale și la programe care încurajează și încântă cu sinuciderea, chemarea multor adolescenți de a-și pune capăt vieții va crește. 

Suicidul este epuizant emoțional și devastator pentru toată lumea din viața adolescentului. Nimeni nu pleacă nevătămat de o astfel de  decizie. Mame, tati, frați, surori, prieteni, vecini, colegi de clasă și oricine altcineva s-ar putea întreba ce ar fi putut face pentru a preveni acest lucru. 

Unele familii sunt surprinse de decizia copilului lor, dar pentru majoritatea celorlalte familii există semne de avertizare. Deci, dacă cunoașteți un adolescent care prezintă oricare dintre aceste semne, căutați ajutor imediat. Unele dintre lucrurile pe care trebuie să le urmăriți sunt: 

  1. O schimbare de personalitate. 
  2. Nu mai participă la activitățile  preferate. 
  3. Modificări ale obiceiurilor alimentare sau de somn. 
  4. Vorbesc despre moarte sau sinucidere. 
  5. Au comportamente autodistructive. 
  6. Se observă probleme legate de anxietate, cum ar fi durerile de cap, urticaria și oboseala. 

Acestea sunt câteva  semne de avertizare, dar nu sunt singurele semne. Deci, ce ar trebui să faci? Ce faci cu un copil care se hotărăște să facă o alegere definitivă în ceea ce privește situațiile temporare? 

Este important ca părinții să știe diferența dintre vreau să mor și voi muri. Dacă copilul tău se luptă și se găsește într-o gaură adâncă și întunecată, aici te afli şi tu ca părinte, pentru a-l ajuta ajuta să depăşească. Un astfel de copil nu ar trebui să fie niciodată lăsat singur, trebuie luate măsuri pentru a căuta tratament adecvat. Dacă există un moment foarte important ca să fii implicat în viaţa copilului tău, acum este!

Spune-i copilului că nu-l părăseşti. Dacă el fuge,fugi şi tu după el. 

Ca părinte al unui copil cu gânduri de suicid, nu poți să te culci sau să ignori situația și să speri că lucrurile vor fi mai bune dimineața. Nu vor fi.  Nu există un remediu magic pentru depresie sau tendințe de sinucidere. Odată ce ai ajuns la acest fapt, poţi începe terapia de vindecare pentru a ajuta copilul să urce din întuneric și în lumină. 

Ia măsuri pentru a dezvolta o relație cu fiul sau cu fiica ta. Fii deschis și atent, oferind dragoste, sprijin și încurajare. Adolescenții  au nevoie de un loc de odihnă și relaxare – un răgaz de realitățile unei lumi crude și dure, așa că încearcă să îi oferi. Fii acolo pentru el oricât de mult timp e nevoie. 

Și,nu în ultimul rând apelează la ajutorul lui Dumnezeu. Nu trebuie să mergi singur pe acest drum. Psalmul 34:18 ne spune: „ Domnul este aproape de inima zdrobită ”.  Și orice cuvant care este scris in Biblie este adevărat! 

Nu cred că vom înțelege vreodată pe deplin de ce ar vrea cineva să-și ia viața. Și asta pentru că nu am fost niciodată în acel loc întunecat, dar am văzut mulți oameni din toate categoriile sociale, cu tot felul de probleme, care își iau propria viață.  Aceste familii care și-au pierdut copiii, nu i-au mai văzut niciodată. Majoritatea nu au avut niciodată discuții cu adolescentul lor despre cât de dureroasă ar fi viața fără ei în ea. 

Deci, ce trebuie să facă un părinte? Poartă discuții și vorbește despre sentimentele întunecate pe care adolescentul tău le poate simți ocazional. Și spune-le ce binecuvântare sunt, ei, aceşti adolescenţi minunaţi pentru familia voastră.


Dacă dorești să faci o programare este foarte simplu. Sună la numerele de telefon afișate mai jos, trimite un email sau prezintă-te direct la adresa afișată.

  • Telefon: 0240532049  0757050992 0740045963
  • Adresa: strada Slt. Gavrilov Corneliu, nr. 170, bloc A4, sc. B, parter, Tulcea, ROMANIA
  • Email: antoniatugui@yahoo.com

You may also like

Leave a Comment